Un nou serial în care vor juca și actori români va fi produs de Netflix. Este vorba despre serialul ”Ascensiunea Imperiului Otoman” (Rise of Empires: Ottoman), ce prezintă conflictul dintre Sultanul Mahomed şi domnitorul român Vlad Ţepeş, prezentat în serial drept Vlad Dracula.
Serialul ”Ascensiunea Imperiului Otoman” este un documentar dramă ce are premiera pe 29 decembrie, pe Netflix, având şase episoade a câte 50 de minute.
Scenariul Rise of Empires: Ottoman este în limba engleză, însă actorii din distribuţie sunt turci şi români.
Cem Yigit Uzümoglu este în rolul Sultanului Mehmed al II-lea, Daniel Nuţă în rolul lui Vlad Ţepeş, Tuba Büyüküstün în rolul Marei Brankovic, Radu Micu în rolul lui Dimitrie, mâna dreaptă a lui Vlad Ţepeş.
Marcel Iureş este narator pentru versiunea în limba română, iar Charles Dance dublează versiunea originală, în engleză.
Istoricii români Andrei Pogăciaş şi Mihail Hasan au fost implicaţi în producţia serialului.
Despre serial: După cucerirea Constantinopolului, sultanul Mahomed al II-lea îşi consolidează puterea, dar un conducător din Ţara Românească ameninţă să-i doboare imperiul.
Serialul îl are în spate pe regizorul turc Emre Sahin.