Un virus descoperit în China se răspândește rapid în Europa

radiodcnews Team |
Data actualizării: | Data publicării:
| Categorie: Știri
Un virus descoperit în China se răspândește rapid în Europa
Un virus descoperit în China se răspândește rapid în Europa

Descoperit în urmă cu șase ani în China, virusul Alongshan (ALSV) a început să se răspândească pe continentul european purtat de căpușe, relatează DPA.

Virusul, care nu a fost legat de nicio boală gravă la oameni, a fost găsit în căpuşe în Finlanda, Franţa, Rusia, Elveţia şi acum în Germania, a confirmat Centrul pentru medicina de călătorie (CRM), cu sediul în Dusseldorf.

Mai mult, cercetătorii de la Universitatea de Medicină Veterinară din Hanovra, în nordul Germaniei, au găsit dovezi ale transmiterii virusului ALSV prin intermediul căpușelor la animale sălbatice, cum ar fi căprioare.

Căldura, mediu propice răspândirii virusurilor

Conform unor declarații ale directorului științific al CRM din Germania, Tomas Jelinek, zonele de distribuţie ale multor specii de căpuşe indigene s-au extins semnificativ în ultimii ani. Iernile blânde şi verile mai calde din ultima vreme sunt în beneficiul arahnidelor, a spus el în urma publicării unui studiu pe această temă în revista ştiinţifică Microorganisms.

Cu toate acestea, ALSV nu este asociat în prezent cu nimic mai grav decât simptome asemănătoare gripei.

Cea mai frecventă boală transmisă de căpuşe în Europa este boala Lyme, care poate fi tratată cu antibiotice în stadii incipiente. Meningoencefalita timpurie de vară (FSME) este, de asemenea, deosebit de răspândită în multe zone, dar poate fi prevenită prin vaccinare.

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite




pixel