Valul de aer polar îngheaţă România! În ce zone va persista gerul

Autorul articolului: Echipa RadioDCNews |
Data publicării:
| Categorie: Știri
Valul de aer polar îngheaţă România! În ce zone va persista gerul / Photo by Egor Kamelev
Valul de aer polar îngheaţă România! În ce zone va persista gerul / Photo by Egor Kamelev

Un val de aer polar a înghețat pur și simplu România Noaptea trecută a fost cea mai geroasă din această iarnă, cu o minimă de -31 de grade Celsius iar meteorologii nu vin cu vești bune. Iată cum arată prognoza meteo

"Într-adevăr, ne regăsim sub influența unei mase de aer polar ce a determinat temperaturi minime foarte scăzute, temperaturi sub pragul gerului sub -10 grade în multe zone din țară, mai frecvent în nordul, în centrul teritoriului, în zona deluroasă din sud.

De altfel, ne așteptăm ca astfel de valori să avem și în noaptea care urmează, poate chiar mai extinse de atât.

Adică dacă în noaptea care a trecut în zona de câmpie din sud, din est au fost temperaturi ușor mai ridicate, adică -7 -8 grade la noapte ne așteptăm ca valori de -10 grade să înregistrăm în multe zone de câmpie din partea de sud și de est a teritoriului.

Valul de aer polar îngheață România

Cu alte cuvinte, această masă de ger, aș putea spune, va fi mai extinsă în noaptea care urmează, însă după aceea așteptăm o încălzire treptată a valorilor termice.

Nu ne așteptăm să vină primăvara evident, dar temperaturile diurne, temperaturile din cursul zilei să devină ușor, ușor pozitive în toate regiunile, iar temperaturile nocturne să crească ușor, chiar dacă vor mai fi negative la nivelul întregii țări, să nu mai înregistrăm multe valori de minus 10 minus 15 grade.

ANM, prognoza meteo: Cum va fi vremea in România, în weekend

Acest lucru se va întâmpla cel mai probabil de sâmbătă sau se va resimți mai bine de sâmbătă duminică la începutul săptămânii viitoare când temperaturile maxime vor atinge valori chiar de 8-9 grade prin partea de sud a teritoriului.

Precipitațiile vor mai apărea din când în când, cel mai probabil sâmbătă la început sub formă de ninsoare în toate regiunile, însă acestea vor fi pe arii restrânse și slabe cantitativ. Nu mai așteptăm o depunere consistentă a stratului de zăpadă.

ANM, prognoza meteo: Când se va încălzi vremea în România

Și săptămâna viitoare vor mai fi precipitații în mod deosebit în jumătatea de est a teritoriului, însă de data aceasta mixte și foarte probabil să apară poleiul noaptea și dimineața, în condițiile în care vor mai fi temperaturi negative pe parcursul nopților", a spus Alina Șerban, meteorolog în cadrul ANM, în emisiunea Decisiv de la Antena 3 CNN. 

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite




pixel