Versiunea piesei "L'Hymne a l'amour" interpretată de Céline Dion în timpul ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, la primul etaj al Turnului Eiffel, este disponibilă în streaming din noaptea de miercuri spre joi, informează AFP.
Cu câteva ore înainte, vedeta dăduse publicităţii pe reţelele sociale un scurt extras din prestaţia sa din 26 iulie, alături de mesajul "10.10.24", declanşând un torent de speculaţii din partea fanilor săi pe social media.
Spectacolul oferit de cântăreaţă, care a vândut 250 de milioane de albume, a fost unul dintre momentele de vârf ale ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, mai ales pentru că a fost prima sa prestaţie de când a anunţat că suferă de sindromul persoanei rigide.
Această afecţiune neurologică rară, fără remediu cunoscut, a forţat-o să renunţe la turnee şi la concerte în cadrul rezidenţelor în ultimii ani.
În vârstă de 56 de ani, artista din Quebec poate duce o viaţă normală între manifestările bolii, dar până acum nu a putut să ia în considerare turnee mondiale sau concerte în rezidenţe la Las Vegas.
Punerea la dispoziţie a înregistrării acestei prestaţii are loc la o dată simbolică, la 61 de ani de la moartea legendei Edith Piaf, care a murit în 1963 la vârsta de 47 de ani.
Céline Dion a mai cântat la deschiderea Jocurilor Olimpice de la Atlanta în 1996.
Alte piese de la Jocurile Olimpice de la Paris au fost deja lansate pe platformele de streaming, inclusiv piesa "Parade" compusă de Victor Le Masne, "Nightcall" al trio-ului Kavinsky/Angele/Phoenix, şi "Mea Culpa (Ah! Ça ira!)" de Gojira, cu Marina Viotti.