Adorăm aspectul unui aragaz curat ca lacrima după ce am petrecut mult timp lustruindu-l și spălându-l.
Bineînțeles, ne dorim să ne bucurăm de aspectul imaculat al acestuia pentru o perioadă lungă de timp, dar, din păcate, acest lucru pare o sarcină imposibilă. Te întorci cu spatele pentru o secundă, după ce laptele abia au început să fiarbă, iar apa a dat deja în clocot. Rezultatul? Aragazul tău arată din nou dezgustător.
Dacă vă place să gătiți (și mai ales dacă vă place mâncarea), probabil că aveți deja acest ingredient prin casă. Așadar, de ce ai nevoie pentru a opri fierberea oalelor tale? O bucată mică de unt. Indiferent ce gătești, nu va fierbe dacă adaugi doar puțin unt în ea. Cu acest truc, vei putea să îți păstrezi aragazul curat mult mai mult timp și te va scuti de frustrările legate de curățenie. În plus, să adaugi un pic de unt în mâncare nu este niciodată o idee rea, nu-i așa? Nu va face decât să îmbunătățească gustul preparatului tău, potrivit tips-and-tricks.co
Curățarea tuturor obiectelor din casă, în special a celor în care gătești, este foarte importantă, pentru că acestea ar putea provoca intoxicații alimentare.
Chiar dacă cele mai multe persoane optează pentru anumite spray-uri speciale, pentru a îndepărta grăsimea de pe ușa de sticlă a cuptorului, există alte soluții mai naturale pentru acest lucru.
Urmând niște pași simpli, poți crea soluții de curățare eficiente, fără a fi nevoie să mai folosești substanțe chimice dure.
Prima variantă propusă este să iei o lingură de amidon de porumb și o ceașcă de oțet alb și să le amesteci într-o tigaie la foc mic, până când obții o pastă mai groasă.
Alternativ, poți folosi o măsură de amidon de porumb, o linguriță de detergent de vase și o ceașcă de suc de lămâie. Și aceasta se obține tot prin metoda de încălzire, ca și prima.
După ce este gata, soluția obținută trebuie răcită, până când ajunge la temperatura camerei.
După ce s-a răcit, cu ajutorul unei cârpe detergentul făcut în casă se întinde pe suprafața cuptorului.
Lasă amestecul să acționeze 20 de minute, pentru a fi sigur că-și face efectul.
După cele 20 de minute, ia o altă cârpă și șterge bine cuptoare, pentru a îndepărta toate resturile de la suprafață.
Este foarte posibil să constați că ușa cuptorului are zone greu accesibile în care a căzut mâncare, iar acest lucru te poate descuraja să te apuci de această sarcină.
Din fericire, există un truc de curățare foarte simplu: scoate ușa.
Cel mai rapid mod de a face acest lucru este să glisezi ușor balamalele de pe cadru. Este posibil ca unele uși să trebuiască să fie descuiate înainte de a putea fi îndepărtate, dar ar trebui să fie posibil să glisezi ușa cu ușurință la majoritatea cuptoarelor.