Zborul cu avionul devine tot mai sigur: Riscul de deces, înjumătățit la fiecare zece ani

Ema Apostu |
Data publicării:
| Categorie: Lifestyle
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik

Zborul cu avionul devine din ce în ce mai sigur, riscul de deces scăzând la jumătate în fiecare deceniu de la sfârșitul anilor 1960, conform unui studiu realizat de Massachusetts Institute of Technology (MIT) din Statele Unite, publicat joi, care oferă și un clasament pe țări.

Între 2018 și 2022, media globală a fost de un deces la fiecare 13,7 milioane de pasageri, comparativ cu un deces la fiecare 7,9 milioane de pasageri între 2008 și 2017 și un deces la fiecare 350.000 de pasageri între 1968 și 1977.

"Siguranța aeriană se îmbunătățește constant", a declarat Arnold Barnett, profesor la MIT și coautor al studiului publicat în Journal of Air Transport Management, informează AFP, citată de Agerpres.

Între 1978 și 1987, media era de un deces la fiecare 750.000 de pasageri, între 1988 și 1997, de un deces la fiecare 1,3 milioane, iar între 1998 și 2007, de un deces la fiecare 2,7 milioane.

Cu toate acestea, progresul nu este garantat, avertizează Arnold Barnett. Ultimul accident major din Statele Unite a avut loc în 2009, când un avion al companiei Colgan Air, care zbura de la New York la Buffalo, s-a prăbușit, ucigând toți cei 49 de pasageri de la bord.

Totuși, o serie de incidente recente, cu coliziuni evitate în ultimul moment pe pistele din Statele Unite, au fost intens mediatizate. În același timp, compania Boeing a fost din nou criticată după ce o ușă s-a desprins în zbor de pe un avion model 737 MAX 9, operat de Alaska Airlines.

Cele mai sigure țări

Există, de asemenea, diferențe semnificative între țări, conform cercetătorilor MIT.

Cele mai sigure țări includ Statele Unite, statele Uniunii Europene, Muntenegru, Norvegia, Elveția, Regatul Unit, Australia, Canada, China, Israel, Japonia și Noua Zeelandă.

În categoria a doua din punctul de vedere al siguranței aeriene se regăsesc Bahrain, Bosnia, Brazilia, Brunei, Chile, Hong Kong, India, Iordania, Kuweit, Malaezia, Mexic, Filipine, Qatar, Singapore, Africa de Sud, Coreea de Sud, Taiwan, Turcia și Emiratele Arabe Unite.

Deși riscurile în aviație sunt mai mari în restul țărilor, care fac parte din categoria a treia, acestea s-au redus la jumătate între 2018 și 2022.

Accidente aviatice produse în lume între 2023 și 2024

Pe 24 iulie 2024, un accident aviatic devastator a avut loc în capitala Nepaleză, Kathmandu. Un avion Bombardier al companiei locale Saurya Airlines, care transporta 19 persoane - 17 tehnicieni și 2 membri ai echipajului - s-a prăbușit și a luat foc în timpul decolării. Avionul se îndrepta către orașul Pokhara pentru a efectua reparații la un alt aparat de zbor. În urma accidentului, 18 dintre cei aflați la bord au murit, iar singurul supraviețuitor este comandantul, care primește îngrijiri medicale. Imagini de televiziune au surprins pompierii luptându-se cu flăcările și fum negru ridicându-se deasupra aeroportului.

În contextul global al accidentelor aviatice, 2024 a fost marcat de mai multe incidente fatale. La 30 iunie, un avion de turism Cessna s-a prăbușit în Franța, ucigând 3 persoane după ce a lovit o linie de înaltă tensiune. Pe 11 iunie, un avion militar rus s-a prăbușit în Osetia de Nord, în timpul unui zbor de antrenament, iar cei doi membri ai echipajului au murit. Alte incidente au inclus prăbușiri de elicoptere în Kenya și Texas, și un accident aviatic în Florida, provocând mai multe victime.

În 2023, accidente similare au avut loc - prăbușirea unui avion Osprey în Japonia, un elicopter scufundat în Grecia și prăbușiri de elicoptere în Pakistan și Australia. De asemenea, în Sudan și Polonia au avut loc accidente care au implicat avioane civile de dimensiuni mici.

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite




pixel